All I want for Christmas is…
Căutând să aflăm ce loc ocupă vinul în alegerea celui mai potrivit cadou de Crăciun, am făcut un mic studiu, iar unul dintre răspunsurile cele mai concludente este acesta. Tu ce crezi despre perspectiva interlocutorului nostru? "Îmi place să cumpăr cadouri celor dragi, motiv pentru care încep să mă gândesc, cu mult timp înainte, la acele cadouri de suflet, pe care le pot dărui prietenilor și familiei mele în timpul sărbătorilor. Dar, când vine vorba să primesc eu cadouri, devin puțin pretențios. Nu-mi place să cer haine sau pantofi, pentru că pot fi pus în situația de a ajunge să le returnez. Nu-mi place să primesc carduri cadou, pentru că mi se pare că mă obligă la a întreprinde o acțiune și atunci brusc devin leneș. Asta și alte câteva motive m-au făcut ca anul acesta să cer un singur lucru: VIN! Vezi tu, sticlele de vin nu ocupă o tonă de spațiu și poți să te bucuri de conținut și apoi să scapi de ele. În plus, vinul este ceva pe care îl cumpăr de obicei, așa că acest lucru mă scutește de a fi nevoit să-mi cheltuiesc banii. Economic, nu? Cu toții avem nevoie de câteva sticle în plus de sărbători, iar un vin bun, va face să fie pomenit de bine Moș Crăciun, cu fiecare înghițitură. Și apoi, mai este partea aceea magică legată de licoarea lui Bachus, e vie, domne! Doar imaginează-ți dimineața aia de Crăciun, când descoperi sub brad o sticlă de roșu. Prima dată te vei bucura de cele scrise mai sus, apoi vei începe să zâmbești la etichetă, soi, an. Îl desfaci, adulmeci, îl lași să respire odată cu tine, iei o înghițitură, îl simți. Mai desfaci unul-două cadouri si tot la el te întorci. Îl vei simți altfel, mai "liniștit". S-a liniștit frumos, și el și tu. E mai viu și îi stă și mai bine culoarea. Îl pomenești pe Moș Crăciunul care ți l-a trimis și sorbi satisfăcut. Apoi îți amintești de toate beneficiile lui, de inimă, de pasiune, de tot. Ăsta dar, ca dar din dar ce face raiul, că nu degeaba îl pomenește italianul când zice "divino". Ce altă alăturare mai potrivită să construiești divinul?! Dar asta e altă filozofie. Ideea e că, din oricare perspectivă am încerca să privim această poveste, în final concluzia va fi aceeași, cel puțin pentru mine e aceeași: vinul a fost, este și va rămâne unul dintre cadourile cele mai potrivite. Așa că, tot ceea ce îmi doresc de Crăciun este un vin bun și roșu!"